Programul Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice"
"Investitii pentru viitorul dumneavoastra"
"DEZVOLTAREA SISTEMULUI IT AL SC CAR TOP SRL"
Proiect cofinantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala;

Pagina Oficiala Uniunea-Europeana Pagina Oficiala Guvernul Romaniei Instrumente-Structurale

 

Mediere

Medierea este o modalitate de soluționare a disputelor pe cale amiabilă, bazată pe interesele părților, în care acestea sunt asistate de către o a treia parte specializată, neutră și imparțială - mediatorul, să găsească propriile soluții pentru rezolvarea disputei și să ajungă la un acord acceptat, în beneficiul acestora.

            Angajați autorizați (aflați pe tabloul din cadrul firma noastre vin în sprijinul dumneavoastră pentru medierea, concilierea, negocierea, consultanță și consilierea disputelor și divergențelor (cu precădere) având drept obiect al acestora o proprietate imobiliară (teren, imobil.)   

 
Threesome